Şosele însângerate


Inconştienţa, teribilismul sau pur şi simplu, nepriceperea unora în a stăpâni Caii Putere atunci când se află la volanul unui autovehicol, sunt cauzele care determină producerea unor  accidente rutiere cu urmări catastrofale, atât pentru cei implicaţi direct în aceste evenimente  cât şi pentru familiile lor. Tineri cu vârste între 18-30 de ani  dispar  prematur din viaţă, fiind zdrobiţi de fiarele contorsionate ale unei maşini achiziţionată de regulă pentru alte scopuri, mai umane, mai pământeşti, dar distrusă la final, de inconştienţă. În numai cinci zile premergătoare Crăciunului, pe şoselele din România  s-au produs 152 de accidente rutiere extrem de grave, care au lăsat îndoliate 31 de familii iar 153 de oameni au fost răniţi, unii dintre ei rămânând invalizi pentru toată viaţa. Cauzele producerii acestor accidente, sunt de regulă, aceleaşi de fiecare dată, neatenţia, depăşirea vitezei legale, neacordarea de prioritate, angajarea în depăşirea unui vehicol fără să se asigure şi uneori chiar în zone interzise. Ceea ce este mai dureros, este faptul că inconştienţa sau teribilismul unora, omoară pe şosele oameni nevinovaţi, aşa cum spunea şi regretatul poet Adrian Păunescu cu ceva ani în urmă “ Să nu mori cu dreptatea de partea ta”.  De fiecare dată, în accidentele rutiere unul greşeşte şi lasă în urma lui jale, iar dacă el scapă cu viaţă, pedeapsa legală pe care o primeşte, este minoră şi nu  îl afectează. De aceea, se impune înăsprirea pedepselor pentru cei care produc accidente rutiere care lasă în urmă morţi. Vinovatul, ar trebui să fie considerat şi judecat ca asasin, întrucât nu există imprudenţă atunci când şti că trebuie să circuli cu o anumită viteză şi tu o depăşeşti, sau când semnalizările fixe de avertizare indică, depăsirea interzisă şi tu o execuţi. Numărul foarte mare al celor decedaţi în urma produceri unor accidente rutiere, a devenit îngrijorător pentru întreaga societate românească şi cred că a venit timpul, ca cei care ucid pe şosele să fie consideraţi ucigaşi.

Cornel Ciciu

Vizualizari :1592

Popularity: 2% [?]

1 Comment

  1. suta...de la motru says:

    sunt sosele insingerate,sunt famili indurerate si riuri de lacrimi…dar de multe ori sunt familile de vina ca fiul; sau fiica lor conduce un bolid de sute de caii..este vina acelora de la A.N.D.care nu au grija de drumuri,sunt excretabile,pline de gropi,vorbim de gropi in alte parti cind la noi in oras sunt gropi,vezi exemplu in colt la bl 13,vezi in fata blocului I3 ,vezi cum a ramas drumul dupa ce sa-au facut acele lucrari la canalizare…sunt multe dar sa trecem la ale noastre..sunt de vina aceia care lasa nimalele libere pe strazi si politia nu le zice nimic…eu am alta parere..gresesti platesti,pentru oameni nu sunt piese…vorbim de soselele insingerate???de ce nu zicem si de cluburile care nenoroceste tineretul,de scandalurile din ele dintre niste pirliti de italieni care fac ce fac pe afara si vin acasa sa isi plateasac polite…de ce nu zicem nimic de soselele acoperite cu zapada,gheata,mizga…de ce nu zicem nimic de aceea care ia dreptul de a conduce pe barba…sunt multe de zis dar mai las si pe alti sa isi de-a cu parerea…multumesc.

Lasa parerea ta