Archive for January, 2011

La Complexul Energetic Turceni negocieri terminate

Semnatarii Contractului Colectiv de Muncă 2009-2012 din cadrul SC Complexul Energetic Turceni SA au ajuns la un acord, în urma unor negocieri de durată şi nu uşoare, având în vedere faptul că atât sindicaliştii din sectorul minier cât şi cei din energie au o mare experienţă în astfel de negocieri. Rezultatul la care s-a ajuns [...]

Clinciuri dure între SNLO Tg-Jiu şi Sindicatele Miniere

Problema diminuării unor drepturi şi procesul disponibilizărilor din cadrul SNLO Tg-Jiu, nu este o problemă simplă. Cu ceva ani în urmă, atât Administraţia SNLO cât şi Sindicatele Miniere, au încheiat şi parafat două acte foarte importante, care prin conţinutul lor, acordă Sindicatelor din Sectorul Minier, dreptul şi  posibilitatea de a nu negocia pentru pierderea unor [...]

Fotbalul cu Bune şi cu Rele – rămâne tot Fotbal

Vestea bună pentru iubitorii fotbalului din Gorj este că profesorul Grigoraş, câştigă câte un meci şi fără atacanţi. În cantonamentul de la Belek, Pandurii  au  reuşit în primul amical, să învingă cu 3-2 o selecţionată de tineri până în 23 de ani din liga I  a Ungariei, folosindu-l în atac aşa cum a promis pe [...]

Deputatul Severus Militaru şi Marcel Hoară aduc bani pentru Motru

Cele 4 milioane de Euro repartizate de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului ca răspuns la interpelările Deputatului de Gorj Severus Militaru, la care s-a adăugat recent un milion de Euro repartizat de către Agenţia pentru Dezvoltare a Zonelor Miniere, al cărei Director este Marcel Hoară, vor contribui la demararea şi realizarea a şase proiecte  [...]

Lumea stă pe un butoi de pulbere

În timp ce ai noştri politicieni opozanţi, caută fel de fel de mijloace de a se face remarcaţi sau de a isca cel puţin o mică revoltă, ca să demonstreze că PDL şi cu Băsescu sunt pericol social, lumea riscă să intre într-un colaps economic extrem de periculos, cu repercusiuni majore chiar şi asupra sistemelor [...]

Oraşul Turceni în plină afirmare

Născut fiind, în apropierea acestui oraş din Jud. Gorj, auzeam de Turceni numai când trebuia să-mi plece tatăl odată la două luni, la Tg-jiu unde avea serviciu şi trebuia să urce în „rată” , aşa cum se spunea acum 50 de ani la autobuzele ce aveau cap de linie la Ceplea, sau când vecinul nostru [...]

Apel pentru un steag nou în Australia

Un număr de 15 australieni declaraţi australienii anului în urma unor performanţe şi fapte care au scos în evidenţă Australia, politicieni, oameni de ştiinţă şi sportivi, au făcut apel, în cadrul unui show, pentru schimbarea steagului ce reprezintă Australia. De pe noul design ar urma să dispară însemnul drapelului Marii Britanii, considerat inacceptabil de protestanţi, [...]

Elevii şi studenţii români expuşi bolilor mintale

Un studiu efectuat recent în Canada – Statele Unite ale Americi, în rândul elevilor şi studenţilor, a concluzionat un lucru extrem de grav.  Unul din patru elevi, suferă de depresie şi unul din zece, au avut gânduri despre sinucidere. Colegiul profesioniştilor din domeniul de sănătate, afirmă că un număr tot mai mare de studenţi, ce [...]

Nordul Irakului bombardat constant

Două avioane neidentificate au pătruns în spaţiul aerian în nordul Irakului şi au bombardat  provincia Dohuc, susţine Emiratele News Agency TINE. Guvernul irakian a confirmat ştirea dar nu au menţionat amploarea pierderilor suferite în urma bombardamentelor. Partea de nord din Irak, este supusă constant atacurilor de artilerie şi rachete de către Turcia şi Iran, care [...]

SUA închide centrul de detenţie de la Guantanamo

„Suntem absolut hotărâţi să închidem Guantanamo” a susţinut şefa diplomaţiei americane Hillary Clinton, într-o conferinţă de presă susţinută în compania ministrului de externe spaniol Trinidad  Jimenez. Data de  22 ianuarie 2010 era termenul limită de închidere a închisori americane de la Guantanamo, stabilit printr-un decret semnat de preşedintele Barack Obama la o zi după instalarea [...]