Codul Muncii va scoate oamenii în stradă


Aşa spune Măria Sa Bogdan Hosu şi preasăracul lider Petcu, sindicalişti care în ultima vreme au devenit doar lătrători ai opoziţiei prin TV şi care reprezintă doar declarativ, interesul celor care muncesc. La ora aceasta, după ce afacerile şi averile unora dintre ei au fost făcute publice, nimeni nu mai cască gura la spusele acestor îmbârligători dedulciţi la bani nemeritaţi. Nu contest că unele din prevederile codului muncii, afectează într-un fel drepturile angajatorilor în relaţia lor cu salariaţii, dar de aici până la a încerca să scoţi în stradă prostimea ca să-i apere pe cei care şi-au bătut joc de salariaţi timp de 20 de ani, este cale lungă. Munca la negru, folosită peste tot în economia din România, folosită de unele patronate în exces, cu acceptul tacit al sindicatelor din domeniu, trebuia odată rezolvată. Au fost şi mai sunt afectaţi, peste un million de oameni care au, acolo unde muncesc numai îndatoriri iar de drepturi n-au auzit. Singurul om politic important, care a comentat acest Cod al Muncii şi care a scăpat iar porumbelul, este Victor Ponta. Acesta îşi începe discursul de partid cu “ acest cod al muncii afectează grav pe toţi salariaţii” după care în fraza următoare, subliniază că” patronatul este profund nemulţumit de prevederile noului cod al muncii, şi noi suntem decişi să ne opunem”.

În acest fel, Pontănaşul, dă iarăşi cu stângul în dreptul, pentru că prevederile noului Cod al Munci, nu pot să nemulţumească amândouă categoriile, deoarece sunt două identităţi cu interese aflate în contradicţie. Ele pot afecta pe salariat şi în acest timp patronatul râde sau pot afecta patronatul şi salariatul zburdă. În cazul în care ambele tabere ar fi nemulţumite, ar trebui să emigrăm  ”dalla testa alla coda”.

Aşadar, situaţia conflictuală  dintre Guvernul Român şi Liderii unor Federaţii Sindicale, nu cred că va putea fi rezolvat în stradă. Dacă argumentele sindicaliştilor, pentru declanşarea unor demonstraţii sunt bâlbâite şi nu clare, oamenii vor sta acasă în faţa   televizorului. De fapt nici eu până acum,  nu am înţeles care prevederi sunt cuprinse în codul muncii şi afectează pe salariaţi, de la niciun sindicalist. Se vorbeşte mereu generalizat, fără nimic concret şi foarte repede se trece la necesitatea declanşării unei greve, întrucât şi aici ca şi la alte acţiuni revendicative, politicul  aflat în  opoziţie, are anumite idei de destabilizare a statului

Laura Homescu.

Vizualizari :5229

Popularity: 1% [?]

Lasa parerea ta