Democraţia care pică din cer


Totul are un început şi totul are un sfârşit. În timp ce Ţara Soarelui Răsare este înundată acum de lacrimile ce curg pentru cei peste 15 000 de morţi înregistraţi în urma acelui cutremur devastator şi în timp ce în Irak şi Afganistan mor oameni într-un război pe care nu-l mai înţeleg nici cei care l-au declanşat, iată că se deschide acum, un nou focar al morţii. Vor murii şi în Libia, bărbaţi, femei şi copii  nevinovaţi, întrucât spunea cineva că bombele ori gloanţele nu aleg între vinovaţi şi nevinovaţi, vor fi distruse obiective industriale care au fost construite cu utilaje şi tehnică importată din statele care acum o bombardează, va fi distrusă infrastructura unui stat a cărui vină este doar aceia, că îl au pe Gaddafi conducător. Să credem?

Eu unul nu cred, deoarece acest “monstru libian”a fost primit cu onoruri în toate statele care acum s-au coalizat, pentru al distruge. Atâta timp cât banii lui Gaddafi, nu au avut miros, America şi Europa  nu au comentat constrângerile regimului instaurat de Gaddafi şi i-au vândut pe bani grei, de la alimente până la cea mai sofisticată tehnică militară. Acum, ce s-a întâmplat oare?

Statele, din zonele în care rezervele de petrol şi gaze deţin într-un fel monopol pe mapamond, au ajuns la un nivel de dezvoltare care a  pus pe gânduri atât pe americani cât şi pe europeni. Europa trece printr-o criză economică  adâncă, ce s-a declanşat la început în ţările cu economie mai puţin dezvoltată iar acum există riscul de a fi transferată către marile puteri economice dar şi militare. Ce ar fi putut face România, Ungaria, Polonia, Irlanda, Portugalia ori Grecia din punct de vedere militar, odată intrate în criză ?

În Grecia au existat adevărate revolte împotriva guvernului iar în stradă au fost morţi şi răniţi, dar nu s-a pus problema unei intervenţii militare. În Egipt la fel, în Tunisia, Bahrain, au existat morţi şi revolte, dar nu s-a intervenit, întrucât siguranţa şi importanţa zonei era asigurată prin ceea ce urma să se întâmple. O analiză mai atentă a ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă în lume, te duce cu gândul că în toate aceaste nenorociri ce năvălesc  peste oameni, există un plan anume ce a început cu mulţi ani în urmă. Odată, Gaddafi a încercat sa unească lumea arabă şi nu a reuşit, dar rămăsese totuşi cel mai aprig critic al evenimentelor din acea parte a lumii şi era extrem de periculos. Înlăturat,  dispare unul din protestatarii care la vârsta pe care o are şi la averea pe care o deţine ar fi putut organiza conflicte de răzbunare. Acum  unii analişti se întreabă,  dacă nu cumva urmează Iranul. Toate conflictele escaladate şi rezolvate din câteva state, te duc cu gândul la un conflict major în Iran, unde arabii neascultători au început să se dezvolte prea periculos pentru alte continente. Războaie au fost mereu, conflicte tribale şi mai târziu armate s-au declanşat din te miri ce, dar cauza principală a fost întotdeauna, teritoriul, bogăţia subsolului şi solului ori interese pentru putere şi influenţă. Astăzi aceste conflicte armate izbucnesc în numele democraţiei, de parcă cineva anume, un fel de tribunal al democraţiei, are drept de veto asupra acesteia sau ar exista popoare care ştiu ce este şi cu ce se mănâncă această democraţie iar altele habar nu au.

Vor izbucni probabil şi în anii ce urmează conflicte armate împotriva unor state, având ca motiv principal fabricarea de arme nucleare fără aprobarea altora, mai puternici, cu toate că aceşti puternici, deţin arma  atomică fără să întrebe pe cineva. Mă gândesc acum la Iran şi Coreea de Nord, state care s-au dezvoltat pe principiul înarmării şi fabricării de arme atomice, pentru a-şi crea o protecţie militară de tip „nu ne atacaţi pentru că vă putem distruge”. De fapt, un atac de genul celui din Libia asupra Coreei de Nord ar echivala cu un atac asupra unui întreg sistem social, ceea ce ar însemna în mod sigur, declanşarea unui alt război mondial, ce ar produce sfârşitul sau dacă citim Biblia, apocalipsa. Aşadar, a început acum în Libia un conflict care se va termina odată cu abdicarea lui Gaddafi şi numai după ce pe teritoriul Libiei, se vor mai testa ceva armament sofisticat aşa cum s-a întâmplat şi în Jugoslavia cu ceva ani în urmă, după care lucrurile se vor liniştii. Democraţia adusă cu vuiet de avioane, explozii de rachete şi moarte,  va continua să fie pentru poporul libian, doar o himeră, pe care  sârbii de astăzi, pot să o explice pe înţelesul tuturor. Viaţa lor, a poporului sârb, nu a suferit modificări de nici un fel după atacurile armate în numele democraţiei, iar ceea s-a produs şi se vede, a fost doar, ciuntirea teritoriului, pagube imense materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu Libia, o ţară care are propria ei democraţie, izvorâtă din negura timpului şi din credinţă.

Vizualizari :7602

Popularity: 1% [?]

Lasa parerea ta