Dilemă cu urmări pentru PDL-iştii din Gorj


Indiferent  spre cine se va îndrepta votul dat de către delegaţia din Gorj la alegerile PDL din luna Mai, Preşedintele Organizaţiei Judeţene, Senatorul Ion Ruşeţ a făcut prima mare gafă politică. Experienţa domniei-sale în ceea ce priveşte hăţişurile politici româneşti, la pus în situaţia ingrată de a strânge mâna Premierului Emil Boc şi Ministrului Theodor Paleologu cu respect bănuiesc, cu toate că prin declaraţiile date a susţinut că  Vasile Blaga este preferatul şi pe el va pune ştampila.. Senatorul aflat abia de doi ani ca actor pe o scenă politică, a fost lipsit de diplomaţie în gestionarea situaţiei create, cu toate că experienţa din munca sindicală îi recomanda să se abţină de la declaraţii de acest gen. Jocul la cacealma aplicat în politică uneori poate fi nereuşit şi îţi poate stopa  întreaga carieră  de politician, mai ales atunci, când miza este extrem de mare. Sunt exemple de acest fel şi în Judeţul Gorj şi în alte judeţe,când oameni care ajuns la un moment dat în vârful politicii, au clacat pentru că confundat colacul de salvare cu un curcubeu aerian. Ex-ministrul Vasile Blaga, cotoi bătrân în luptele politice, nu se pronunţă în nici un fel despre capacitatea  Premierului Emil Boc de a conduce partidul în continuare şi nici  Premierul Emil Boc nu-l atacă pe Vasile Blaga. Diplomaţia căpătată prin munca lor, de până acum, îi obligă la respect de suprafaţă, pentru ca cel ce va pierde pe 20 Mai, să poată adresa felicitări de la tribună învingătorului cu fruntea sus. În schimb, cel care se pronunţă înainte de bătălie despre votul cel va da unui anume candidat, va rămâne probabil într-un colţ discret şi tăcut, dacă preferatul său va fi perdant, unde îşi va măcina gafa. Oricum, în urma declaraţiilor date, Gorjul are la ora actuală numai varianta câştigării funcţiei de Preşedinte al PDL de către Vasile Blaga, în caz contrar îi prezic Senatorului Ion Ruşeţ o carieră politică mai scurtă decât s-ar fi putut, în cadrul PDL Gorj, dar care poate continua la alt partid din opoziţie. Este modern şi acum observ că se poartă cu succes, mai ales că Senatorul are de partea lui tinereţea şi dorinţa de a lupta cu nedreptatea.

Cornel Ciciu

Vizualizari :7664

Popularity: 2% [?]

Lasa parerea ta