USME Jilţ va deveni mai puternică


A fost necesară  apariţia unei legi care să reglementeze starea de reprezentativitate sindicală,  pentru a forma în Bazinul Carbonifer al Jilţului una dintre cele mai puternice organizaţii de sindicat. Puternici au fost şi în vechea formă de organizare, întrucât experienţa, interesul comun şi priceperea liderilor de sindicat, au influenţat permanent, chiar dacă nu în totalitate, deciziile administraţiei SC Complexul Energetic Turceni, referitoare la activitatea socială.. Drepturile şi anumite facilităţi obţinute,  pentru sectorul minier şi energetic, se vor păstra în continuare, şi după noua formă de organizare sindicală. Liderii sindicatelor vor deveni Şefi de Departamente iar Ing. Adrian Marciuc va fi în continuare vârful de lance în lupta sindicală. Alături de el, vor acţiona vicepreşedinţii Vasile Geamănu de la Cariera de Cărbune Jilţ-Sud reprezentantul celor 1200 de membrii, Petre Mămăligă de la Cariera Jilţ- Nord reprezentanul celor peste 1000 de membrii şi Marin Zamfir liderul celor 170 mineri de subteran de la  Tehomir, Ciciu Cornel liderul  TESA Jilţ, Ninel Negomireanu lider ECFU Jilţ.

 

Ziua Minerului pe 6 August la Mătăsari

După sărbătoarea celor care produc energia electrică, urmează sărbătoarea celor care asigură materia primă necesară producerii de energie. Data stabilită pentru ca minerii din Jilţ să-şi sărbătorească ziua, este 6 August. De comun acord cu administraţia şi în conformitate cu prevederile din contractul colectiv de muncă, salariaţii din sectorul minier vor beneficia de o primă în valoare de 500 de lei şi vor avea şi o zi liberă. Membrii de sindicat, vor sărbătorii la fel ca în fiecare an, într-un mod specific, această zi, ce dăinuie de peste 40 de ani şi care produce multă  emoţie în rândul celor care scormonesc pământul pentru a da cărbune.

Vizualizari :8446

Popularity: 2% [?]

Lasa parerea ta