Se vor Zmei dar sunt construiţi din Carton


Marele ”Angajament pentru România”  anunţat de tabăra USL – istă la Cluj, s-a dovedit a fi, după prezentare, doar  un  FÂS. Cei  trei corifei ai  USL,  au reuşit să-şi  tragă singuri la gioale fără să-i oblige cineva. Una spun la Bucureşti şi alta la Cluj. Până  ieri au dorit să-l dea  jos pe Băsescu şi PDL-ul  lui pentru a îmbunătăţi viaţa românului, pentru a nu mai fi disponibilizări de personal, pentru a nu mai tăia din salarii, pentru a scade TVA, ce mai…….pentru a curge lapte şi miere iar la Cluj, au schimbat macazul.  Au promis,  că dacă vor fi votaţi şi ajung la putere, vor mai fi trei ani de chin pentru poporul român, deoarece vezi Doamne, ăştia, adică actualii guvernanţi, au distrus economia şi lor le-ar  trebui  vre-o  trei  ani s-o  îndrepte. Cum o vor îndrepta, nu vor să spună de frică să nu le fure  cineva ideea,  dar ….o  îndreaptă verbal că doar nu-i doare gura. Cu Hrebenciuc, Iliescu, Năstase, Dragnea, Vosganian, Negoiţă  ”et company” o va îndrepta  probabil spre prăpastia preconizată de Iliescu în 1990. Iar, ca să dovedească că sunt aerieni şi în discursuri încearcă să facă doar exerciţii de democraţie, numesc o fiţuică cu 10 porunci, Angajament pentru România”. Păi, aloooo… eu primul angajament l-am luat la şcoala elementară în care m-am angajat să nu mai lipsesc de la ore. Au urmat altele, inclusiv un angajament de plată atunci când eram salariat pentru 300 de lei luaţi în plus la salariu. Pe timpul acela Domnilor Corifei, când greşeau români cu ceva , se lua un angajament, la şcoală, la serviciu ori la miliţie dacă sustrăgeai bunuri în valoare mai mică. Acum, veniţi voi, urmaşii lui Iliescu, cu alt „angajament”. Nu  l-a cerut nimeni, nu va obligat nimeni, dar vreţi să fiţi băgaţi în seamă.  Spune-ţi  în scris că ”vom munci împreună”, dar care împreună oameni buni, că acolo în parlament nu prea vă vedeţi. Absenţele de la serviciu v-au fost plătite de ” fraiericii  României”  iar ieşirile din Sala Parlamentului de câte ori vor muşchii voştri, la fel, sunt ore plătite. Dar, voi cei trei, de fapt doi, pentru că angajamentul a fost semnat doar de V. Ponta  şi  Antonescu Crin, nu realizaţi diferenţa dintre fapt real şi penibil. Dacă vin 100 de aplaudaci de la USL într-o sală şi vă ovaţionează, voi credeţi că acolo este tot poporul român.  Speranţe deşarte urmaşi  Iliescieni, poporul s-a trezit, s-a deşteptat dacă vreţi şi a observat că aţi făcut o alianţă clădită pe minciună, pe corupţie şi pe furt din averea poporului. Nici apa Dunării sau Marea Neagră nu vă mai spală în faţa istoriei, pentru că aţi minţit, aţi ajuns la putere şi aţi continuat jaful. Acum vin alte partide politice, oamenii cu adevărat cinstiţi care nu fac angajamente ci  produc încredere. În scurt timp,PSD, PNL, PRM vor rămâne în istorie la fel  ca PUNR, PNŢCD, PER,  întrucât voi sunteţi pentru tinerii de azi, doar trecut.

Astăzi  ar trebui să spuneţi,  doar atât:      La Mulţi Ani 1 Decembrie! La Mulţi Ani România!

Cornel  Ciciu

 

 

 

Vizualizari :8100

Popularity: 2% [?]

Lasa parerea ta