Ptiu…Drace . Ce acru a devenit comunismul


Uite, ce rea este viaţa. Dacă nu ar fi decedat Kim Jong-il  conducătorul   Coreei de Nord, nu am fi văzut că într-un stat comunist, poporul  plânge. Plânge pentru cel decedat, plânge pentru misterele  viitorului şi plânge pentru că au trăit în linişte şi siguranţă. Noi, românii am fost martori în 1989 când jumătate din populaţie plângea pentru Ceauşescu, plângea pentru necunoscutul ce se apropia, plângea pentru nenorocirile ce le-au presimţit . Acum, după douăzeci de ani, ar plânge  tot  românul dar nu mai are lacrimi, cu excepţia  unora care-l  vor plânge pe Iliescu .

La poporul din Coreea de Nord, durerea se manifestă,  ca de altfel  peste tot în lume,  prin plâns. Numai că, la unii români şi culmea ironiei, tocmai la aceia care au avut un masiv  câştig din perioada comunistă, le pute rău plânsul coreenilor. Avocata  P.I.  care a fost pregătită  de profesori comunişti  şi  a terminat o facultate gratuită  sub  „ tirania” lui Nicolae Ceauşescu, comentează  la TV plânsul  poporului coreean, ca fiind  o reacţie forţată  sau plătită. Caraghioslâcul situaţiei televizate se accentuează atunci când intervine şi un moderator al televiziunii  aservite, care fără nicio explicaţie plauzibilă, compară un întreg popor cu bocitoarele din unele zone ale României. Nici nu îţi vine să crezi  că este posibil acel comentariu  penibil, declanşat de un subiect prost ales  de producătorul acelei  televiziuni.

Cine cunoaşte câte ceva din cultura poporului  coreean, cine cunoaşte ceva  clar despre viaţa şi sentimentele coreenilor comunişti, ar putea să explice cum milioanele de locuitori din Nordul  Coreei iubesc  pe  cei care  le oferă  siguranţă, linişte şi  ceea  ce  le  este necesar. Nimeni nu este nebun să   plângă un tiran şi nimeni nu va plânge după  decesul  unui  zbir. Iar dacă unora  dintre români, le miroase rău plânsul unui popor comunist, trebuie să ştie că în acea parte de lume, pentru conducător există un adevărat cult.  La fel ca alte popoare cu demnitate ”coreenii  mor şi  nu trădează” iar invincibilitatea lor se datorează  în  mare  măsură  unei  educaţii  venită  din  vremuri  străvechi.

Pentru noi  românii, popor ce ne lăudăm că plesnim de credinţă, ar trebui să existe doar cuvinte de tristeţe pentru moartea  oricărei fiinţe, fie ea comunistă,  fie ea  capitalistă ori fie alb sau negru şi să uităm de „linsul caracteristic”al mai marilor lumi. Dacă pe timpul lui N. Ceauşescu românul stătea în genunchi când i-se lua măsura la haine, acum unii preferă să stea pe burtă, doar pentru câţiva parai. Este caracteristica unor oameni slabi, slugarnici şi fără demnitate.

Cornel  Hobeanu

 

 

 

Vizualizari :7224

Popularity: 2% [?]

Lasa parerea ta