Scena Politică din Gorj la Sfârşitul anului 2011


Dominat până nu demult de PSD,  cu o majoritate importantă, unul dintre cele mai sărace judeţe din România, ajunsese până în 2008 să fie numit pe hărţile politice, Judeţul  Roşu. A mai slăbit din putere la urna de vot, abia în 2008 după ce portocalii lui Ionel  Manţog şi  PNL –ul  condus de Ilie Morega,   le-au mai ştirbit din autoritate. Astăzi se pare, că temelia roşie se clatină serios, mai ales la vârful piramidei, cu toate că prin sondaje false se anunţă o stabilitate precară. Faptul  că PSD conduce Consiliul Judeţean, iar în teritoriu au ca primari câteva nume cu rezonanţă, s-ar putea crede că PSD+PNL=USL, ar  fi  la fel de puternici  la urna de vot. Fals, total fals.  USL, până  la acest sfârşit de an , a pierdut şi pierde în continuare voturi datorită propriilor greşeli pe care eu  le numesc , de orientare, ca să nu le spun copilăreşti. Pierd în primul rând, datorită preocupărilor  intense de a desfiinţa tandemul  Băsescu – PDL, uitând că ei trebuie să se preocupe  în special, de destinele  a unui număr de 345.771 de locuitori cât şi vocabularului suburban al lui Victor Ponta şi Crin Antonescu. Populaţia Judeţului Gorj care în anul 1992 număra peste 401.000 locuitori  a ajuns astăzi la 345.771, condusă fiind,  cu mândrie şi abnegaţie pe cele mai înalte culmi, de această camarilă roşie,  pe întreaga perioadă de declin. La ora actuală  în Gorj se află în plată peste 11.000 de şomeri, iar dacă mai adăugăm pe cei care au terminat şomajul şi nu au locuri de muncă, depăşim uşor cifra de 25.000. De când această camarilă roşie se află în conducerea Judeţului Gorj, nu s-a înregistrat nicio investiţie importantă  care să rezolve problemele sociale, iar puţinele  locuri de muncă  ce au apărut, au fost create numai prin artificii inginereşti. Cele patru-cinci societăţi create de sindicatele din minerit şi energie şi câteva  SRL-uri, constituie la ora actuală singurele unităţi în care  s-a  mai angajat personal cu un venit mediu de 500 lei, lunar. În rest, se poate afirma cu certitudine că banul public este cheltuit doar pentru a se regla numărul de voturi, prin organizarea unor mese festive şi  împărţiri de cadouri de-a lungul întregului an. Cum este posibil ca numărul celor care beneficiază de legea  416 să fie sub 200 iar primăria să distribuie 1200 de plase pentru săraci, este greu de înţeles.  Dar,  dacă se adaugă şi persoanele de pe lista  întocmită de organizaţia PSD, se poate depista numărul mai mare al săracilor.

Tot în Gorj, funcţionează  PDL, un alt partid puternic,  cu reprezentare în Parlamentul României, aflat la guvernare din 2008. Zbuciumat de furtuni  interne în 2008 – 2010, s-a reuşit o mică stabilitate după schimbarea liderului. Cu toate această linişte în PDL, nu se poate spune că preocupările celor trei  parlamentari ,  au  depăşit graniţele  impuse de colegiile unde au candidat şi au fost aleşi. Au uitat probabil că problemele din Padeş, Bumbeşti Jiu  sau Novaci, sunt şi problemele lor, nu numai ale deputaţilor altor formaţiuni  politice aflate în opoziţie. La acest partid, ar trebui să adăugăm, că singura preocupare  a acestuia, s-a axat pe sistemul  energetic şi minier, unde jocul  cu disponibilizările şi angajările le-a reuşit. În rest,  promisiunile din perioada campaniei electorale a rămas la nivelul de promisiune, iar acum în 2012 vor construi probabil alte termocentrale şi vor  născoci  alte locuri de muncă. Naivitatea gorjenilor este  bine cunoscută  de politicieni, care susţin că pot cumpăra  foarte uşor  un vot, chiar cu o plasă  plină de produse în valoare de de 50 lei/per. Este posibil  dar şi imposibil. Omul ştie acum că votează o plasă şi pierde patru ani din viaţă care ar fi putut să-i  aducă, un bine mai mare.

În Judeţul Gorj  s- a  înfiinţat  în acest an şi  Partidul Poporului.

Partidul Poporului –Dan Diaconescu, a dat peste cap toate pronosticurile şi sondajele realizate la comanda USL Gorj, întrucât s-a ajuns ca Dian Popescu  Copreşedinte USL Gorj să afirme că Ion Călinoiu  Preşedintele CJ Gorj de la PSD, nu a citit bine sondajele  realizate. Alegerea Prof. Univ. Dr. Căruntu  Constantin, ca preşedinte  al  acestei  formaţiuni  politice, a bulversat întregul aranjament politic visat de USL şi PDL. Preşedintele PP-DD  Căruntu  Constantin  şi-a luat rolul în serios încă de la numirea  sa  la conducerea Organizaţiei Judeţene a PP-DD  şi  a reuşit în câteva  luni ce  alţii au reuşit sau  nu,  în câţiva ani. Numărul de organizaţii create în teritoriul judeţului, numărul de membri  înscrişi cu adeziune într-un partid abia înfiinţat, au stricat toate pronosticurile politicienilor şi analiştilor politici. Poporul Român şi implicit locuitorii din Gorj, se îndreaptă  acum spre un partid politic care va reprezenta  poporul  şi nu pe cei care au minţit timp de peste douăzeci de ani. PP-DD pare să devină  cu siguranţă, singurul partid de pe scena politica care vrea să realizeze ceva, fără minciuni şi fără ipocrizie. Va fi greu, deoarece în rândul celorlalte partide s-au format deja clase de îmbogăţiţi care vor cheltui enorm pentru a obţine alte privilegii,  la care se adaugă clasa lingăilor devenită  în ultimii ani, clasă socială.

Despre celelalte formaţiuni politice ce apar înainte de alegeri şi dispar după, nu se poate face vorbire, cu excepţia  Partidului Alianţei Socialiste care iese mereu în presă prin vocea lui Dudău Gheorghe liderul acestuia. Dar cum cu o floare nu se face primăvara, PAS rămâne la stadiul de partid în formare.

Ilie Cezar Bacău

 

 

 

 

Vizualizari :6739

Popularity: 2% [?]

Lasa parerea ta