Hotărât să câştige Primăria Motru


Actualul Director al EC ROŞIUŢA  ing.  Gheorghescu Nicu Florentin, artizanul unor rezultate de excepţie în ceea ce priveşte productivitatea , retehnologitarea şi modernizarea Carierei Roşiuţa, va încerca în luna Iunie ziua de 10, să obţină  numărul de voturi necesar pentru fotoliul de Primar.  Ce l-a determinat pe tânărul director să se înscrie în cursa alegerilor locale, pe ce se bazează candidatul PDL Motru şi ce program va afişa electoratului pentru al convinge că Domnia Sa este soluţia ideală în a conduce destinele municipiul Motru în următorii ani, vom încerca să aflăm, despicând firul în patru, după cum zice românul.  Un om al oraşului, cu o situaţie materială care-i permite să trăiască decent alături de familie, un tânăr crescut în oraşul „ cutiilor de chibrite” aşa  cum i-se spunea localităţii Motru din cauza blocurilor construite în timp record cu mulţi ani în urmă şi, sătul probabil în a privi viaţa unui oraş în care de douăzeci de ani nu se mai întâmplă nimic, s-a hotărât împreună cu  Organizaţie PDL, formată tot dintr-o generaţie mai tânără, să preia conducerea  unui municipiu care a devenit muribund. Nu vrea o campanie electorală cu atacuri la persoană, nu doreşte să se pronunţe în privinţa lipsurile administraţiilor locale de până acum, deoarece tot ce s-a făcut în urbea minerilor, se vede destul de clar. Solicită în schimb, adversarilor candidaţi din luna Iunie, să-şi prezinte fiecare  proiectele pe care le deţin în caz de reuşită, prin care s-ar reuşi acea schimbare dorită de toată lumea şi care să asigure localităţi un alt destin. „ O primărie aşa cum este cea din Motru, are în mână toate pârghiile necesare care să producă o schimbare a vieţii sociale, a vieţii economice şi a altor sectoare de activitate, numai dacă este condusă de oameni care se pun în slujba localităţii. Nu poţi să vorbeşti  de progres, de dispariţia şomajului dintr-o localitate sau de înfiinţarea unor locuri de muncă, fără să investeşti un leu” spunea Domnia Sa într-un interviu. Până în luna Iunie, Gheorghescu Nicu Florentin, va putea să explice până în Iunie locuitorilor din Motru, cum va proceda pentru o schimbare radicală a tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii douăzeci de ani în Motru şi cum va reuşi să înfiinţeze câteva sute de locuri de muncă pentru ca locuitorii să nu mai emigreze spre alte zări. Viaţa unui oraş ce trăieşte numai pe spatele a două cariere de cărbune ce pot să-şi epuizeze zăcământul în doar câţiva ani, are nevoie de tineri ca Florentin Nicu Gheorghescu, cu iniţiativă şi cu mai multă dorinţă de a realiza ceva, care să producă un alt colorit economic pe harta Motrului.

Cristian Barbu

 

Vizualizari :13075

Popularity: 5% [?]

1 Comment

  1. subing says:

    o oda de rasul curcilor! nici tu ciciule nu crezi ce scrii! vezi sa nu te dea afara petrescu de la ppdd!

Lasa parerea ta