Dincolo de aparenţe… de Elly Elisse


În egoismul copilăresc

Eu mă îndur totuşi să-ncerc

Să mai privesc puţin în urmă

Dar…parcă nu mai pot!

Şi totuşi viaţa asta grea

Aduce iar, trecutul timp în zbor

Şi-atunci, când tu din nou vei vrea

Vei plânge urma, uşor, uşor…

Indiferenţa, cea dăruită

În clipele lungi de tăcere

Va fi un tainic lait-motiv

Când vorbele-ţi efemere

Mă vor chema-napoi…

Te voi ierta…deşi atunci…

Iertare, tu nu ţi-ai cerut

Dar fiindcă, prin cuvinte dulci

Şi prin a suferinţei mângâiere

Tu ai trădat ce-a fost fumos…

Te voi ierta, iubite drag…

Te iert.aşa…. că n-are rost!

Şi apoi,  când totul, tot

Va deveni doar ”a fost odata”

Tu chipul meu, vei revedea

Îţi va aminti, cred eu,

Că m-ai iubit cândva!

Iar în caz de regăsire,

Vom povesti-n neştiire

Ca doi adulţi, ce vom deveni

O prea frumoasă povestire

Din viaţa celor doi copii.

Dar pân-atunci, vei fi himeră,

Iar ochii mei, mi-i va iubi

Acel ”EL” ce va veni

În lipsa ta…

Şi chiar de ştiu că voi vedea

În el doar chipul tău de zeu,

Voi crede fără-nverşunare

C-aşa a vrut Dumnezeu!

De azi, te uit…în tot

Luptându-mă cu dorul

Ce apasă-n suflet tare

Şi las o lacrimă să curgă

Privind în marea depărtare

Căci, nu mai vreau să am

Nimic, nici-o scrisoare

Sau altă  veste, despre tine…

Tu pleacă-n lumea mare

Şi nu veni la mine!

Adio…deci, până-n revedere

Îţi spune inima acum,

Pe care, a ta indiferenţă

A  făcut-o…. numai scrum!

 

Vizualizari :19517

Popularity: 6% [?]

Lasa parerea ta