Mesajul Ambasadorului Romaniei in Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord cu ocazia Zilei Nationale


Dragi concetateni din Marea Britanie,

1 Decembrie reprezinta, pentru romanii de pretutindeni, un moment de sarbatoare si de mandrie, care ne marcheaza identitatea nationala si ne pozitioneaza calitativ  in randul natiunilor europene.

Acum 94 de ani, romanii basarabeni, bucovineni si transilvaneni, alaturi de cei din Regatul Romaniei au reusit sa depaseasca toate constrangerile razboiului si interesele divergente ale unor state europene si au pus bazele Romaniei moderne.

Azi, intr-o Europa unita, libera si democratica, Romania are nevoie de noi toti pentru a demonstra ca suntem acelasi popor puternic, care stie sa-si urmeze prioritatile si care are resurse sa-si implineasca idealurile.

Ca Ambasador al Romaniei, am convingerea ca apararea intereselor comunitatii romanesti din Marea Britanie se constituie intr-un mijloc de promovare a Romaniei, la fel cum am credinta ca dumneavoastra, cei care locuiti in Marea Britanie, reprezentati Tara prin propriul exemplu.

Ziua Nationala a Romaniei este si ziua dumneavoastra, a tuturor celor care, indiferent de distanta fizica la care va aflati de pamantul natal, ganditi, simtiti si vorbiti romaneste, spuneti ca sunteti romani si duceti dorul Romaniei.

Pentru romanii din strainatate, Ziua Nationala are o semnificatie aparte, deoarece departarea de Tara se cere compensata, instinctiv, printr-o legatura mentala si afectiva mult mai puternica, hranita din dorul de radacinile care te cheama, din nostalgie si din patriotism -  cuvant pe care ar trebui, poate, sa-l folosim mai des.

Pentru ca se apropie sarbatorile de iarna, adaug  o urare de suflet pentru un Craciun fericit si un An Nou 2013 cu sanatate, impliniri si belsug in casa fiecarui roman.

La multi ani Romania, la multi ani Romani!

Dr. Ion Jinga

Ambasador

SURSA   ROMAN  IN  UK

 

Vizualizari :16604

Popularity: 1% [?]

Lasa parerea ta