Votul pentru Parlament –moment crucial sau pas de defilare


Situaţia economică şi socială în care se află România în acest moment, reclamă mult mai multă atenţie şi seriozitate atât din partea politicienilor ce vor staţiona patru ani pe scaune parlamentare, dar şi din partea  norodului chemat la urne. Nu se ştie exact procentul care va fi înregistrat de câştigător, dar în cazul în care sondajele realizate se vor confirma, atunci USL îşi va aşeza pe umeri una dintre cele mai mari răspunderi, comparativ cu perioada de până acum. Cota de sărăcie existentă în România, numărul extrem de mare de oameni care consumă pâine cu ceai sau apă ca să supravieţuiască, încordarea ce persistă în rândul pensionarilor ce aşteaptă de ani buni o schimbare în viaţa socială, dar mai ales lipsa unor locuri de muncă, pot să genereze conflicte sociale mult mai grave decât cel din 1989. Politicul, guvernul care îşi va asuma răspunderea conducerii societăţii pentru următorii ani, trebuie să depisteze rapid soluţii pentru ţară, întrucât situaţia a devenit dramatică. Dacă până acum sumele de bani necesari pentru achitarea pensiilor şi salariilor au fost completate cu banii dintr-o privatizare sau cu bani din împrumut, astăzi situaţia s-a schimbat. De privatizat nu mai sunt întreprinderi, de împrumutat nu se mai poate, pentru că suntem datori peste tot şi nici să mai exportăm ceva la un nivel care să acopere consumul, nu mai avem, nici chiar fier vechi sau lemn din păduri. Şmecherii, oamenii cu relaţii şi borfaşii au devastat în 20 de ani, ceva de speriat, iar unde nu au putut să fure şi să valorifice au distrus tot, chiar cu  acte de legalitate. De fapt, în acest moment, se pare că omul este pus într-o situaţie de-a dreptul bizară, adică să meargă la vot şi să nu ştie pe cine să pună ştampila. Toţi cei care solicită votul au mai făcut-o, toţi au condus ţara şi s-a ales praful, aşa încât …Dumnezeu cu mila. De aceia cred, că la acest moment crucial pentru ţară,vom înregistra poate cel mai mare absenteism la urne de până acum, întrucât majoritatea celor care sunt întrebaţi dacă merg la vot, răspund tot cu o întrebare – dar  pentru ce să merg ? – ei sunt aceiaşi.

Cornel Ciciu

 

Vizualizari :18145

Popularity: 2% [?]

Lasa parerea ta