OMUL


Ideea principală a articolului este înfăţişarea unui om.

Însă nimic nu-i mai greu pe lume, mai ales acum.

Omul cu sufletul frumos şi sincer, asemănător cu surâsul unui copil, nu are pic de mândrie, poate să se umilească şi se consideră mai prejos decât alţii.. Toţi nu fac nici cât degetul lui cel mic, nici în privinţa inteligenţei, nici în a inimii. Este mai cinstit decât toţi, mai nobil decât toţi, mai bun decât toţi, mai blând şi mai inteligent decât toţi. Omului cu sufletul frumos îi este mai bine să fie nefericit, dar să ştie, decât să trăiaescă fericit şi să îl prostească cineva. Nu-i uşor să clădim raiul pe pământ, dar cu aceşti oameni este posibil să înfrumuseţăm lumea. Inteligenţa creierului, a sufletului şi frumuseţea vor mântui lumea.

Îmi doresc acest om!

Sunt oameni care nu simt unul făţă de altul decât indiferenţă. Relaţiile dintre ei încep cu o minciună şi tot cu o minciună se va sfârşi. Ei sunt dintre aceia care nu cunosc niciodată pe nimeni şi nimeni nu-i cunoaşte. Îi cred mai prosti decât ei, pe cei care judecă altfel. Ei doresc toate onorurile, chiar şi pe cele care nu există, iar pe ceilalţi îi tratează cu dispreţ, ca pe ultimii oameni. “Pretindem şi cerem”, acesta este sloganul lor. Aproape întotdeauna, la începutul carierei lor (şi adesea chiar la sfârşitul acesteia), inventatorii şi geniile n-au fost consideraţi de către astfel de oameni şi de către societate decât nişte proşti, iar aceasta este observaţia prea bine cunoscută tuturor. M.Eminescu şi C. Brâncuşi sunt exemple concludente.Tinereţea este tocmai vârsta când omul este mai vulnerabil şi poate cădea mai lesne sub influienţa unor idei denaturate . De aceea, cei tineri trebuie feriţi de influienţa oamenilor cu sufletul murdar. Dar care mamă nu-şi doreşte să-i fie copilul fericit, să trăiască în belşug chiar fără originalitate (onestitate). Legănând pruncii, le şoptesc şi le cântă. În aur o să te îmbraci, bogat să te faci.Unii dintre reprezentanţii noştri mai că nu iau ura făţă de ţară drept adevărată dragoste de patrie. Acum de cuvintele dragoste de patrie au început să se jeneze, chiar notiunea au eliminat-o, considerând-o dăunătoare şi insignifiantă. “Mimează respectul pentru cele sfinte, dar au vândut şi pământuri şi morminte”. Egoismul omenesc nu cunoaşte graniţe, până şi oamenii de cel mai înalt rafinament moral şi intelectual sunt cuprinşi de egoism. În asemenea situaţii, scrâşnetul căruţelor care aduc pâine omenirii flămânde este, poate, mai benefic decât liniştea spirituală.

Îmi iau adio de la acest om!

Atunci când este nevoie, omul trebuie să spună nu. Până aici!, ai mers prea departe, există o limită peste care nu se poate trece. Revolta nu funcţionează fără sentimentul că tu însuţi, într-un anume fel şi într-o anume privinţă, ai dreptate. El susţine că există lucruri care merită să fie apărate. Până acum, el cel puţin tăcea, chiar dacă era neîndreptăţit, dar aceasta era totuşi acceptată. Mişcarea de revoltă îl poartă dincolo de simplu refuz. El depăşeşte chiar limita pe care i-o fixase adversarul său, cerând acum să fie tratat drept egal. Aşadar, conştiinţa iese la lumină şi odată cu ea, revolta. Mai bine să mori în picioare decât să trăieşti în genunchi. Dorinţa omului revoltat este totul sau nimic. Aparent negativă, pentru că nu creează nimic, revolta e profund pozitivă, fiindcă relevă ceea ce merită întotdeaună apărat în om. Revolta este actul omului informat, conştient de actele sale. Pentru a exista, omul trebuie să se revolte, dar revolta sa, să respecte o anumită ordine, să nu depăşească o anumită limită. Mă revolt, deci existăm.

Imi trebuie acest om!

Mulţi dintre noi suferim de „improductivitate”, un fel de incapacitate de a da ce avem mai bun în noi. Avem arcul şi săgeţile, dar nu avem capacitatea de a întinde arcul şi a da drumul săgeţilor. „Improductivitatea” este trăsătura „omului de prisos”. Un om cu calităţi deosebite, dar incapabil să-şi valorifice talentele în societate. Emblematic este moşierul Oblomov din romanul cu acelaşi nume al lui Ivan Goncearov, care îşi petrece toată ziua în pat gândindu-se la nenumăratele lucruri măreţe pe care le va face când (dacă) se va da jos din pat.

Deşi retrograd, e totuşi ceva mai mult decât nimic. „Omul de prisos” se înstrăinează de viaţa socială, faţă de care se simte (şi este!) superior din punct de vedere intelectual, este profund sceptic, capabil de orice actiuni măreţe, dar care nu face nimic pentru a le realiza, pentru că nu crede în posibilitatea schimbării. El nu e înstare nici să înceapă, nici să termine ceva. Este la fel de obosit cum este o pasăre care zboară cu o singură aripă. Poate să devină membru al celui mai select club şi n-ar face nimic decât să se tot stimeze. Dacă te consideri un om superior, trebuie să ştii că suma acestor superiorităţi are semnul minus în planul relaţiilor sociale. Este nemaiauzit ca un om care îşi înţelege atât de bine lipsurile să nu facă nimic ca să le îndrepte. Uneori găseşti leacul chiar în otravă. Tribul cafrilor trata muşcăturile de scorpion punându-l pe acesta să muşte încă odată din acelaşi loc. Am văzut „semeni” plini de porniri nobile, sensibili la tot ce este frumos, care după ce şi-au unit destinele cu „semeni” de cea mai joasă spiţă, au coborât la nivelul lor, la meschinăria şi egoismul lor, la vanitatea, îngustimea şi micimea găndirii lor.

Nu-mi trebuie acest om!

Un alt produs al „improductivităţii” este şi „geniul fără portofoliu”, aşa cum sunt miniştrii fără portofoliu, o variantă pozitivă a „omului de prisos”, omul înzestrat şi talentat care nu face nimic, dar ar putea face orice dacă i s-ar cere. Este un om al cărui potenţial poate şi trebuie să fie valorificat. Dar acesta poate să fie reformatorul propriei persoane. Sunt convins că fiecare dintre noi trebuie să-şi plătească tributul de naivitate pe lumea aceasta, asemănător „geniilor fără portofoliu”.

Trăim într-o lume diversificată, dar pentru a supravieţui este nevoie de înţelegere şi de credinţă. Fericiţi sunt cei care încep cu faptele!

Romulus Modoran

Vizualizari :14667

Popularity: 4% [?]

Lasa parerea ta