CEO se încurcă în hăţişurile Economiei de Piata


Nu cu mult timp în urmă, unităţile industriale ce compun astăzi Complexul Energetic Oltenia, se întreceau în anunţarea unor profituri uriaşe care le-a permis celor care au condus vremelnic aceşti mastodonţi din energie şi minerit, să încaseze la ora bilanţului, prime ce au depăşit asteptarile. Au fost extrem de mulţumiţi şi au demonstrat prin declaraţii, că numai prin management excelent se pot obţine performanţe. Totul era frumos şi acceptabil în fiecare an iar managerii politici ai unităţilor respective au raportat cu satisfacţie partidelor ce i-a uns conducători, că ei şi numai ei, sunt buricul industriei miniere şi energetice din Gorj. Nu s-a vorbit despre disponibilizări la carierele de cărbune sau termocentrale, sindicatele au fost mereu apreciate de marea masă a membrilor iar unii au crezut că binele nu se va mai sfârşi.

Ce se întâmplă astăzi la CEO?

Managerul politico-privat Laurentiu Ciurel numit în fruntea unui complex energetic ce deţine cheia locurilor de muncă din trei judeţe ale Olteniei, a bâlbâit şi a prelungit prea mult organizarea interioară a acestui mastodont. Jocul de-a, uite EMC-urile nu mai sunt EMC-urile din sectorul minier, combinate cu schimbările politice din sistemul energetic şi minier, au bulversat toată activitatea CEO pe o lungă perioadă de timp. Preocupaţi mai mult de calitatea scaunelor pe care urmau să se aşeze, noii şefi din cadrul CEO aleşi pe criterii pur politice sau grade de rudenie, au uitat că pentru supravieţuire ar trebui să se vândă cât mai multă energie.

Astăzi, ştocul de cărbune din  Carierele Miniere a crescut şi riscă să se aprindă iar lipsa de cerere a energiei produse pe bază de cărbune, determină funcţionarea, cu unul-două grupuri la  Craiova,Turceni, Rovinari, ceea ce înseamnă primele semne ale începutului de sfârşit.

Contrar normelor de fiabilitate care ar fi trebuit întronate în toate unităţile ce compun actualul CEO, se merge şi astăzi tot pe vechea rînduială, ce va determina mai devreme sau mai târziu, falimentul. Timp de peste douăzeci de ani, în sectorul energetic şi sectorul minier au predominat interesele unor grupuri de aşa – zişi specialişti care, prin acţiunile lor au crescut cheltuielile, au plătit bine nemunca prin angajarea unor persoane venite cu relaţii sus puse, de care nu se poate scăpa astăzi, chiar dacă s-ar vrea. Unităţile mărunte din cadrul CEO, care deţin un număr de angajaţi de ordinul sutelor, sunt păstrate în continuare, de dragul unor funcţii – tip răsplată politică – pentru lipitorii de afişe şi au în conducere 3-5 persoane cu salarii de peste 50 milioane lei vechi. Fiecare schimbare politică din judeţ sau la nivel naţional, a lăsat şi lasă în urmă, sute de noi angajaţi slabi pregătiţi profesional şi fără obiectul muncii, în toate unităţile din CEO.

Unde sunt banii CEO?

La sugative, la magneţi şi la alţi băieţi deştepţi. La sugative, se pot încadra acele persoane angajate ce taie frunze pentru câini, altele care sub masca unor activităţi sportive, culturale etc. muşcă câte-o bucăţică de ciolan şi unele care prin contracte de servicii adiacente trăiesc pe un picior destul de mare. La magneţi, intră cei care muncesc până la speteală, adică…. cară, cară cu spatele sau maşina pe timp de zi sau noapte, cabluri şi tot ce prind. Recomand celor neîncrezători, să verifice pe dealul Bujorăscu marginile adânci ale drumului, de unde poţi încărca  1-2 rabe de resturi, din îmbrăcămintea pentru cabluri electrice.

Vin apoi salariile în profund dezacord cu munca prestată, ca să nu amintim de numărul extrem de mare de şefi şi şefuleţi care lustruiesc scaunele din birourile luxoase cu salarii excelente.

Apoi, în fiecare dimineaţă, curg către carierele de cărbune şi către termocentrale, autoturisme de lux, autocare ce transportă fiecare câte un Director sau navetiştii. Toate sunt închiriate de la firme private prietene, de parcă fostele ETPSU-uri ce au deţinut sute de  mijloace auto şi utilaje, nu ar fi fost ale SNLO şi care au fost vândute pe doi lei. Halal management , halal profesionişti prin aceste unităţi ale statului.

De râsul lumii, rămâne şi folosirea unor utilaje grele, ale unor firme private,  care au fost cumpărate de aceştia în urmă cu 10-15 ani de la cei pe care îi deservesc astăzi. Preţurile plătite de către CEO pentru auto şi utilaje grele se ridică acum, la sume exorbitante.

Mă întreb dacă ar fi rentabil şi normal ca o firmă privată să-şi vândă utilajele deţinute  iar apoi să le închirieze de la cumpărător plătind sute de mii de euro. Ar deveni probabil cea mai rentabilă firmă, după mintea minero-energeticienilor gorjeni. Cât despre risipă şi flu-flu, într-un alt articol.

Cornel Ciciu

 

 

 

 

 

 

 

Vizualizari :15232

Popularity: 3% [?]

Lasa parerea ta