Motru – Consiliu Local Robotizat ori Nepriceput


de Cornel Ciciu

Prima şedinţă a Consiliului Local Motru din 2014, trebuia să dezbată 13 proiecte depuse de Primarul municipiului Motru Dorin Hanu, din care trei erau de mare importanţă pentru localitate. Mă refer aici la, stabilirea preţului pentru energia termică livrată de UATAA Motru către populaţie şi către agenţii economici, stabilirea şi aprobarea bugetului local al Consiliului Local Motru pe 2014, bugetul instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, dar şi aprobarea organigramei, numărul de personal, statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al primarului, aparatul permanent şi serviciilor publice subordonate Consiliului Local Motru în 2014. Printre cele 13 proiecte discutate, în afară de cele trei aratate mai sus, au existat şi unele cu caracter social care ar merita specificate, dar…. dacă Consilierii Locali aleşi de membrii comunităţii nu le-au dat importanţă, de ce le-am menţiona aici.

Trebuie specificat totuşi, că cele 13 proiecte, nu au fost votate de cei patru consilieri ai PDL, care au argumentat votul negativ prin vocea Consilierei Elena Vintilescu, chiar dacă unele proiecte erau pentru interesul unităţii, în care ei îşi desfăşoară activitatea.

Şedinţa a durat 35 de minute, cu discuţiile la diverse cu tot, iar divergenţe sau contre mai bine zis, au existat doar între Elena Vintilescu şi Primarul Dorin Hanu, care a argumentat într-un mod calificat susţinerea proiectelor aflate în dezbatere. În rest, cei cinci consilieri PP-DD, printre care şi demagogul Ilie Petrescu, plus cei doi de la PNL şi opt de la PSD, fiind uniţi şi robotizaţi, au luat poziţia mutălăului şi au stat doar cu mâinile pe sus.

Iniţial, am crezut că au vre-un ordin, dar pauzele dintre întrebările Elenei Vintilescu şi răspunsul Primarului Dorin Hanu, când oricare din consilieri ar fi putut interveni, mi-au demonstrat că cei 15 consilieri PSD-PNL-PP-DD, nu vorbesc nimic, pentru că cifrele prezentate la buget sau exprimarea proiectului prezentat, în cuvinte de specialitate, constituie pentru ei o mare enigmă. Aşa că mai bine tac, şi votează cu şeful.

Legea care la unii le astupă gura

Nu poţi să nu apreciezi, că timp de 10 ani de mandat ai primarului Dorin Hanu, acesta a depus în Consiliul Local 99,99% din proiectele discutate şi aprobate. Tot ce s-a făcut în Motru, bun sau rău, a fost gândit de primar. În cei 10 ani, nu cred să existe trei proiecte depuse de unii Consilieri Locali care se mulţumesc de câţiva ani, cu participarea la două şedinţe şi să încaseze din bani publici, 500 de lei îndemnizaţie.Apostrofaţi de cineva, ei doar zâmbesc şi îţi răspund că “ aşa-i politica frate, de ce nu o schimbi tu”. Unii, poate ar mai mişca în front cu ceva comentarii la obiect, dacă n-ar exista legea care dă dreptul partidului să-l destituie pe neascultător. Dar……. ca un partid de talia PSD, PNL să se bazeze de zeci de ani pe aceleaşi persoane care nu fac nimic pentru oamenii pe care îi reprezintă, este inandmisibil. Dacă la alegerile următoare din 2016, o să regăsiti pe liste un Mihărtescu Ion, Mihăilă Virgil, Cojocaru Ion, Popa Mihai, să realizaţi că prin votul unor fraieri, ei contribuie la multe lucruri nedorite, care se mai înregistrază din păcate, în societatea motreană.

Vizualizari :13053

Popularity: 5% [?]

1 Comment

  1. Motru says:

    La ziare aratati numai lucrurile bune dar de manevrele cu hanu dorin cu ramnescu sandu si aranjamentele facute de ei nu prea vad nimic si de banii furati din buget sau din fondurile europene . Pai ce dracu avea nevoie orasu motru de semafoare cind sunt 10 blocuri si 5 strazi si alea nu functioneaza din anul 2010 de cind au fost facute !

Lasa parerea ta