Şi ei au fost cândva tineri


Da, cu 50 de ani în urmă, toţi cei prezenţi la sarbătorirea “Nunţii de Aur” la Motru, erau foarte tineri, frământaţi şi atunci la fel ca, de problemele vieţii,de studiile la care părinţii îi presau,de aleasa inimii sau de locurile de muncă. Petrecerea organizată de Primăria Motru în colaborare cu Sindicatul Pensionarilor din Motru, a fost găzduită de SC Ghiocela ProdCom SRL Motru în Salonul Auriu unde, peste 30 de familii ce au documentat cu acte că au depăşit 50 de ani de la căsătorie, au servit masa, au dansat şi au primit daruri din partea Primăriei Motru. Primarul Dorin Hanu, a primit din partea sărbătoriţilor atâtea pupături încât îi vor fi suficiente pentru mai mulţi ani.

Aici, pe acordurile unei formaţii de muzică populară condusă de Gheorghe Feraru şi unde a excelat cunoscuta cântăreată din Mehedinţi, Vasilica Nicoleta Turaică, tinerii căsătoriţi, au avut ocazia să îşi aducă aminte de lucruri fericite, de succese şi greşeli, dar toate întâmplate, cândva.. Plăcerea de a cânta şi patosul afişat în interpretarea melodiilor din zona Mehedinţi.de către Vasilica Nicoleta Turaică, au ridicat de pe scaune tinerii de peste 70 de ani, iar jocul le-a adus aminte de anii în care rezistenţa la efort, era un atu important al lor.

Mulţi, din cadrul acestor familii care au indurat şi au trecut în cei 50 de ani, peste multe nedreptăţi şi greutăţi , au uitat pentru câteva ore de toate, şi s-au lăsat duşi pe valul amintirilor plăcute. Familia Constantin Gorun, Latu, Ungureanu sau Răuţ din Roşiuţa, Muscalu din Motru, Iorga şi Anton din Însurăţei, sunt doar câţiva din participanţii care au apreciat iniţiativa Primarului Dorin Hanu de a organiza o asemenea aniversare iar revederea lor cu alţii prieteni de generaţie, a constituit o mare surpriză.

Otto Hobeanu

Vizualizari :13400

Popularity: 7% [?]

Lasa parerea ta