Gânduri pentru mama


O mamă, dulce mamă”……

M. Eminescu

Mamă: cel dintâi gângurit al pruncului când deschide ochii în lume; zâmbet şi lacrimă şi suflet asupra patului celui care va deveni încă un om; ochi pierduţi pe căile celui plecat şi aşteptat să vie; mângâiere şi alinare celui necăjit; sprijin la nevoie şi sacrificiu; chiot de nădejde pentru cel biruitor de viaţă.„Cât e de drag cuvântul sacru-mamă-!

Un gângurit când pruncul vrea s-o cheme,

E lângâ noi în clipele supreme,

Din leagăn, pân la cea din urmă vamă”.

Victor Eftimiu

Orice om moşteneşte de la mama lui fiorul sensibilităţii.Cu conştiinţa că cel mai înalt sentiment este iubirea către „mama bună”, Andrei Mureşanu înalţă dragostea de patrie alături de cea pentru mamă.

„O mamă văduvită de la Mihai cel Mare

Pretinde de la fii-şi azi mână de ajutori,

Şi bleastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare

În astfel de pericol s-ar face vânzători”.

O capodoperă a geniului românesc cum este Amintiri din copilărie îşi configurează fabulaţia în special prin cele două personaje copil-mamă, iar întregul clopot de înţelepciune milenară şi mitologie populară este împărtăşit de mama humuleşteanului Ion Creangă. Amintirile din copilărie dezvăluie în unele pagini autenticul fior al dragostei lui Creangă pentru mama sa, căreia îi datorează existenţa ca om şi scriitor: „Şi mama, care era vestită pentru năzdrăveniile sale îmi zicea cu zâmbet uneori, când începea a se ivi soarele dintre nori după o ploaie îndelungată:- Ieşi, copile cu părul bălan, afară şi râde la soare doar s-a îndrepta vremea”, şi vremea se îndrepta după râsul meu… „Ştia, vezi bine, soarele cu cine are de-a face, căci eram feciorul mamei”.  De aceeaşi intensitate era şi iubirea lui Slavici pentru mama sa: „Priveam totdeauna în ochii ei când voiam să fac ceva, eram stăpânit cu desăvârşire de sentimentul că acolo unde e mama nu mi se poate întâmpla niciun rău, fiindcă ea ştie ce nu e bine pentru mine”.

Şi oare nu aceeaşi dragoste s-a concentrat în versurile de dor şi însingurare ale lui Eminescu: „O, mamă dulce mamă din negură de vremi/ Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi,/ Deasupra criptei negre a sfântului mormânt/ Se scutură salcâmii de toamnă şi de vânt,/ Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău…/ Mereu se vor bate, tu vei dormi mereu.

Şi pictorul Nicolae Grigorescu lasă câteva mărturii emoţionante despre mama sa: „Cu acul ne-a crescut biata mama. Şi odată n-am auzit-o plângându-se, ori blestemând, ori spunând o vorbă rea. S-a trudit, sărăcuţa de ea, ş-a învăţat singură să citescă şi să scrie, ca să ne poată învăţă şi pe noi puţină carte. Că ce şcoli erau pe vremea aia”?

Indiferent de generaţia din care au făcut şi fac parte scriitorii şi poeţii văd în mamă, fie o ctitoră de viaţă, o veşnică apărătoare a copilului, chiar dacă a devenit om în putere, fie purtătoarea unor idei luminoase spre mai binele celui pe care l-a născut şi crescut. Mama îi dă copilului aripi de zbor spre mâine, pentru a putea face din viaţa lui şi a urmaşilor o ţară a luminii. Sentimentele dintre cele mai adânci ale omului, în care se îmbină recunoştinţă, încredere, veneraţie, duioşie, iubirea pentru mamă, se regăsesc la noi toţi. Aceste gânduri dedicate mamei vor contribui la înobilarea tinerilor cititori şi, nu numai, pentru că aşa cum spune poetul,

„Nimic în lume nu-i mai sfânt

Ca numele tău-Mamă”!

Romulus Modoran

Vizualizari :14143

Popularity: 4% [?]

Lasa parerea ta