O lume a noastra mai buna


Pastele este sarbatoarea anului care are o semnificatie profunda pentru noi, romanii, oriunde ne-am afla. Deseori in strainatate, incercam de sarbatori sa aducem cu noi tot ceea ce se intampla acasa deoarece ne lipseste traditia. De fapt, ne lipsesc multe lucruri de acasa, dar prinsi in raliul cotidianului, uitam de cele mai multe ori de ceea ce am lasat acolo, unde este acasa, cand am plecat.

Suntem cu totii romani in UK. Unii dintre noi, veterani aici, altii veniti mai tarziu, si altii foarte noi. Avem vieti diferite, teluri diferite, de multe ori viziuni diferite, si totusi ne leaga faptul ca suntem romani, trairi similare chiar daca au loc in timpuri diferite.

Imi amintesc si acum primul Paste petrecut in Anglia. A fost atat de demult incat poate putine mai imi sunt amintirile din anul respectiv. Dar stiu ca tristetea si dorul de casa au fost potolite atunci cand am luat lumina de la biserica ortodoxa din Holborn, singura biserica romaneasca pe vremea aceea din Anglia. Apoi imi amintesc de anul 2006 cand Fleet Street, strada din centrul Londrei financiare unde este si biserica romaneasca, in noaptea de Inviere a fost transformata intr-un alai de lumanari. Mii de lumanari luminau strada iar ecoul slujbei Invierii a impanzit stradutele din jurul acestei zone. Trecatorii se opreau sa se uite, iar serviciul de imigrari, desi stia ca multi dintre cei prezenti sunt ilegali, lipsea de la acest eveniment al comunitatii. La fel s-a intamplat si in alti ani, iar drumurile m-au purtat asa cum ii poarta pe multi romani din UK, in zone diferite, unde de Paste cautam o biserica romaneasca pentru a merge la Inviere.

De ce este un eveniment diferit, poate va intrebati, trait printre straini? Pentru ca atunci, la biserica, in tacere si rugaciune, suntem uniti. Suntem toti la fel- romani intr-o biserica veniti sa luam lumina Invierii. In tacerea noastra fiecare venim cu gandurile proprii, cu ceea ce ne ingreuneaza sufletul, si plecam mai usurati, plecam linistiti luand lumina cu noi, asa cum spune traditia. Rareori am sentimentul ca exista unitate intre romani, iar tema dezbinarii romanilor din lume continua sa fie subiect de seminarii, editoriale sau campanii politice. Anii trec dar subiectul ramane.

Am putea lucra impreuna, am putea impreuna sa facem drumul integrarii in societatea in care traim sa fie mai usor. Dar nu reusim sa ajungem acolo, deoarece atunci cand apar lideri, se tem de colaborari. Este mai simplu sa conduci atunci cand esti singurul conducator si nu ai alaturi oameni care sa doreasca sa fie si ei lideri- aceasta este o conceptie romaneasca, care din pacate inca eamana adanc inradacinata la romani.

Odata cu anul 2014 apar in comunitatea romaneasca din UK noutati: idei, oameni, lideri, formatiuni politice, ziare, Ong-uri. Fiecare isi asuma riscul inceputului si al reusitei in plan individual. Am trecut si noi, in urma cu multi ani prin aceste episoade, si poate am putea sa ii ghidam pe cei care acum sunt la inceput de drum. In aceeasi masura, cei nou veniti ar putea sa invete de la cei vechi, daca cei care sunt veterani aici au bunavointa de a da sfaturi corecte si de a ii sustine si indruma.

In viata profesionala, in Saptamana Mare m-au marcat doua episoade. Ana are 25 de ani, un copil de 7 ani iar de curand a nascut. A ramas singura cu copiii, tatal celui de-al doilea copil parasind-o. A aparut la usa mea si imi este clienta veche. Ana nu stie in ce directie sa o apuce si nu are bani pentru a plati sa fie consiliata. I-am intins o mana, si stiu ca la randul ei, Ana atunci cand va depasi aceasta perioada dificila, va ajuta pe altcineva. Acesta a fost si pretul cerut de mine pentru asistenta acordata- sa intoarca binele facut. Costache, in Joia mare, s-a oprit in drum spre munca, in Cricklewood, acolo unde in fiecare dimineata de trei ani isi bea cafeaua si unde schimba autobuzele. Doar ca de data aceasta iesind cu cafeaua in strada, s-a trezit inconjurat de ofiteri de imigrari si politisti in timpul unei razii de imigrari. Fara sa i se ceara detalii despre sederea lui in Anglia, Costache a primit o scrisoare, scrisa in limba romana ( nu tradusa in limba romana), in care i se spune sa se prezinte saptamana viitoare in Hounslow, la un sediu al UKBA, unde va trebui sa faca dovezi ale exercitarii drepturilor sale ca si cetatean european in UK. In caz contrar, va fi deportat. Costache traieste in Nord-Vestul Londrei de trei ani impreuna cu sotia sa si copiii. A incercat sa obtina NINO de sase ori si anul acesta nu a mai incercat. Lucreaza la una din multele firme care continua sa plateasca muncitorii la negru pentru a nu plati impozite. Din punct de vedere legal, Costache nu poate demonstra din ce bani se intretine in UK si ar urma sa fie deportat. Sotia lucreaza in curatenie si crede ca daca si-a facut NINO si il tine in dulap lucreaza legal. Evident, situatia este diferita. Costache va ramane in Anglia, dar frica intiparita pe fata lui mi-a adus aminte de frica ce se citea pe fetele tuturor celor care inainte de anul 2007 traiau si munceau ilegal in UK, pentru a oferi celor de acasa un alt trai.

Fiecare dintre noi, putem in viata de zi cu zi, macar din cand in cand, sa ne implicam dezinteresat si sa acordam o mana de ajutor. Nu este obligatoriu, este mai comod si simplu sa nu ne interesam de altii. Este mai usor sa nu facem bine decat sa facem. Dar te simti mult mai bine atunci cand faci un bine, si il faci dezinteresat- nu pentru a urmari scopuri precise personale, nu pentru a te afirma, nu in goana dupa statutul de lider.

Cum putem, impreuna, sa fim altfel? Cum putem, impreuna sa facem sa ne fie mai usor? Intrebari la care tot impreuna, noi, romani din UK, putem gasi raspunsuri.

Bucuria vine din lucruri marunte, linistea vine din suflet- atunci cand sufletul este impacat.

Fie ca lumina Invierii sa va aduca pace, speranta si daruire.

Cristina Irimie                         Sursa Roman in UK

 

Vizualizari :14600

Popularity: 2% [?]

Lasa parerea ta