Interviu cu POETUL NICOLAE DRAGOŞ


„UN CĂLĂTOR SPRE NEVĂZUTE UMBRE”, GENIAL PICTOR DE CUVINTE ŞI UN TEMERAR ÎN LUMEA SLOVELOR VECINE CU NEMURIREA

Poet desăvârşit şi jurnalist complet, Nicolae Dragoş este gorjeanul nostru, născut în data de 3 noiembrie 1938, în satul Cleşneşti din comuna Glogova, o personalitate a literaturii romaneşti şi posesorul unei opere considerabile, de peste 30 de volume de versuri, clădită într-o viaţă dedicată bucuriei de a trăi împletită cu o ingenuă zidire de metafore. A debutat în „Luceafărul” (1959), iar în volum cu „Moartea calului troian” (1968). În afară de poezii a scris, în colaborare, romanul „Drumeţ în calea lupilor” (1987), a realizat câteva scenarii de film şi a publicat antologia „L-am cunoscut pe Tudor Arghezi” (1981).

Pe lângă opera sa vastă, de netăgăduită valoare, maestrul Nicolae Dragoş a mânuit cu meşteşug cuvintele în paginile multor publicaţii romaneşti. A fost redactor la „Viaţa studenţească”, redactor-şef la „Scânteia tineretului” (1963-1969), şef de secţie la „Scânteia” (1969-1974), redactor-şef la „Luceafărul” (1974-1980), redactor-şef adjunct la „Scânteia” (1980-1990), apoi redactor-şef adjunct la „Ordinea” şi a colaborat cu „România literară”, „Ramuri”, „Contemporanul” etc.

„Motrule, ţi-am căutat

Valul repede, curat,

Cum curgea ţii minte, când

Luceau stelele pe prund.

Am găsit valuri bolnave,

Plângând tristele octave.”

Reporter: Nu se putea o zi mai plăcută şi mai potrivită unui interviu cu un sensibil şi un entuziast al simţămintelor pure, decât o splendidă zi de primăvară. Cândva, prietenii va salutau aşa: „Şi ce mai face Motru?” Eu vă întâmpin cu „Bine aţi revenit la Motru!” şi vă întreb: unde v-a găsit destinul şi pe ce poteci v-a călătorit, domnule Nicolae Dragoş?

Poet Nicolae Dragoş: Este plăcut şi trist în acelaşi timp să vorbeşti despre anii de demult… când vezi câţi au trecut. Copilăria mea, deşi s-a întâmplat în acei ani ai războiului, cu o perioadă plină de griji şi nevoi, a fost încărcată şi de farmec, căci este inegalabilă viaţa la ţară, dătătoare de optimism şi speranţă, plină de candoare şi dezinvoltură. Părinţii mei au fost oameni simpli. Tatăl meu, Sever Răcănel, a fost ţăran şi absolventul unei şcoli de arte şi meserii, fiind un tâmplar apreciat în sat, iar mama mea, Ana (fostă Serafim) este chipul blând şi straşnic, în acelaşi timp, al femeii dedicată familiei şi gospodăriei de la ţară. De la ei am învăţat acele lucruri care mai târziu m-au ajutat a forma eu la rândul meu doi oameni adevăraţi, doi stâlpi pe care-i las viitorului – copiii mei, cu care mă mândresc. Împreună cu soţia mea i-am modelat, lăsându-le şi lor posibilitatea de a se desăvârşi în viaţă. Şcoala primară am făcut-o în sat, iar cursurile liceale le-am urmat în cadrul unei şcoli de prestigiu, „Liceul Traian” din Drobeta Turnu Severin. După absolvirea Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti am fost repartizat ca profesor la Târgu Cărbuneşti. Am îndrumat doar două promoţii de elevi, dar am dobândit o vie şi utilă experienţă de viaţă, la cei 22 de ani pe care-i aveam atunci. Un moment deosebit de emoţionant a fost vara trecută, când m-am văzut cu prima promoţie. Pe unii dintre ei nu i-am văzut de la absolvire.

Reporter: Eu sunt convinsă că aţi fi excelat şi în profesia de dascăl. Remarc o sclipire în ochi atunci când vorbiţi despre perioada în care aţi fost la catedră. Nu v-a atras acest domeniu?

Poet Nicolae Dragoş: Nu aş spune că nu m-ar fi atras, dar destinul a hotărât să fac gazetărie. Jurnalismul este o profesie care te absoarbe într-un fel anume, indefinit şi inefabil… îţi dă şansa să cunoşti oameni şi să comunici la superlativ. E foarte greu să mai vrei să faci altceva. Dincolo de gazetărie a existat un drum paralel, pe care eu am călătorit, slujindu-mi vocaţia. Din copilărie m-am simţit atras de poezie. Primele versuri le-am scris pe la 8-9 ani. Pe lângă acest har, Dumnezeu m-a înzestrat şi cu o memorie bună. În clasele primare, îmi amintesc cu mare plăcere că învăţam poezii de mari dimensiuni, pe care le recitam cu talent de actor, simţeam eu, la premierea sfârşitului de an şcolar. Chiar şi acum îmi vin în minte versuri din acele poezii.

Reporter: Creaţia dumneavoastră ne surprinde plăcut cu o acurateţe anume şi o expunere simplă şi transparentă a gândurilor, care insuflă încredere în viaţă şi o permanentă sete de înălţare spirituală. Găsiţi cu uşurinţă clipa-minune dedicată actului creativ?

Poet Nicolae Dragoş: Poezia este o continuă descoperire de sine, o stare sufletească, un moment divin în care stări existenţiale se împletesc cu liniştea şi inspiraţia… restul este revelaţie. Din punctul meu de vedere este o falsă credinţă că te inspiri din necunoscut. În orice volum de poezie există disimulată biografia autorului. Chiar şi un pastel conţine acea stare sufletească în fata naturii, pe care nu o poţi trăi decât tu, într-un anume moment. Chiar şi în poezia de „cetate”, care se scrie mai greu, tot pe tine încerci să te defineşti, să te afli. Neîndoios că lângă această stare sufletească se aşează harul, talentul şi lectura. Eu nu cred în poeţi inculţi. Poetul nu cântă ca pasărea, el ştie ce trăieşte şi transpune prin cuvinte ce simte în momentul divin al creaţiei. Poate şi privighetoarea ştie şi se uimeşte de trilurile ei… Poetul îşi admiră propriile creaţii, dar cu o anumită rigoare, o anumită cenzură, pentru a lăsa liber spre cititor doar diamante de gânduri. Din acest punct de vedere mă preocupă puţin, la vârsta mea târzie, graba şi precipitarea unor autori care cred că numărul de volume face poezia. Nu! Tensiunea lăuntrică, simbolistica, ideile trăite, cultul avântului, armonizarea cuvintelor, o anume coerenţă a fluxului liric, acestea fac poezia. De aceea, eu aş împărţi pe cei ce slujesc poezia în două categorii: autori de versuri şi poeţi. Sper ca în cărţile mele să găsiţi nu numai versuri ci şi poezii.

Reporter: De-a lungul a 40 de ani de rodnică strădanie creatoare, aţi zidit cuvinte în slujba trecerii spre nemurire a celor peste 30 de volume de versuri. Vă sunt dragi toate, ca şi copiii dumneavoastră, dar vă simţiţi mai legat sufleteşte de o carte anume?

Poet Nicolae Dragoş: Munca în slujba cuvântului este o muncă uriaşă, iar în ceea ce mă priveşte, scriu greu. Se naşte un vers, care le cheamă pe celelalte după el. Nu te mai întâlneşti cu această stare poate luni de zile. Crezi că a secat fântâna. Mă bucur de poeziile mele în acel moment de scriere, de inspiraţie, după aceea mă înstrăinez de ele, fără a mă grăbi să le public. Las timpul să curgă, uimit de metamorfoza pe care o simt: miracolul creaţiei se zbate între cosmic şi teluric. Asta mă face să privesc cu ochi străini, chiar să nu-mi placă deloc ce-am scris, urmând apoi o vreme în care simt că sunt cele mai frumoase gânduri-versuri ale mele. Asta înseamnă truda, lupta autorului cu el însuşi, ca o vindecare a sufletului. La început eram mai generos cu ceea ce puneam pe hârtie, mai târziu am devenit exigent cu textul. Ai nevoie să stai de vorbă cu tine, pentru că eşti conştient că nu scrii numai pentru tine, dar tot ceea ce am scris este un dar pe care mi l-am făcut. Şi acum să vă răspund la întrebare: da, mă simt legat de cartea mea de debut, „Moartea calului troian”. „Scrisoare în sat” este a doua carte la care eu ţin foarte mult. Am acolo o poezie dedicată tatălui meu. Dar, până la urmă, toate îmi încălzesc inima, sunt parte din sufletul meu oferit cititorului. Un moment special în evoluţia mea este apropierea, ceva mai târziu, ce-i drept, de poezia pentru copii. Cred că este fuga mea de realitate către un alter ego, e o revelaţie. Poezia pentru copii se scrie foarte greu, dar satisfacţia este maximă. Din cele câteva volume de poezie pentru copii, o amintesc cu mare drag pe cea cu titlul „Din livada lui Arghezi / Versuri să le pască iezii”, apărută în anul 2005.

Reporter: „Poetul Nicolae Dragoş îşi croieşte drum în Universalitate, pentru că a stat la sfat cu Dumnezeu în clipele de linişte, inspiraţie şi armonie cu firescul lucrurilor. A trecut prin şcoala marilor lirici ai generaţiei de aur a poeziei româneşti.” Am găsit aceste cuvinte despre dumneavoastră în presa anilor trecuţi. Frumoasă şi edificatoare părerea jurnalistului. V-au inspirat marii noştri poeţi?

Poet Nicolae Dragoş: Suntem un neam dăruit de Dumnezeu. Am avut şansa să pornesc la drum cu o generaţie extraordinară. L-am cunoscut pe Nicolae Labiş, una din marile promisiuni ale generaţiei sale, un indiscutabil geniu. De Adrian Păunescu m-a legat o îndelungă prietenie şi solidaritate. El trăia scriind şi vorbea în versuri. Sunt legat pe veci de poezia lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, George Bacovia, Nichita Stănescu, Marin Sorescu dar mă atrage şi sonoritatea poeziei lui Ion Barbu. Unii poeţi sunt pe nedrept aflaţi într-o prea mică răspândire în sufletul oamenilor: Ion Pillat, Emil Botta, Dan Botta sau Vasile Voiculescu. Despre poezia mea s-au exprimat personalităţi de primă mărime ale literaturii româneşti. Aş aminti pe Edgar Papu, Nicolae Balotă, Dumitru Micu, Constantin Stănescu, Alexandru Ştefănescu, Şerban Cioculescu şi alţii. Mai rămâne ca locul meu pe scara valorilor să se definească prin temeinicia operei mele.

Reporter: Mă bucur enorm că am avut plăcerea de a vă cunoaşte şi că aţi acceptat să staţi de vorbă cu o novice într-ale jurnalismului. Este o mare pasiune a mea, iar Monitorul de Motru mi-a oferit şansa de a cunoaşte oameni, de a pătrunde în micul lor univers şi de a zugrăvi prin

cuvinte ce-am descoperit acolo. Credeţi că pot merge mai departe?

Poet Nicolae Dragoş: Jurnalismul se face foarte greu şi cu mari sacrificii, dar odată ce te-ai molipsit, cale de mijloc nu e… Când pui suflet în cuvinte şi înapoi primeşti bucurie, atunci musai să mergi mai departe!

Reporter: Vă mulţumesc mult pentru această experienţă, domnule Nicolae Dragoş. Este o experienţă deosebită pentru mine şi o onoare pentru „Monitorul de Motru” să găzduiască în paginile sale gândurile poetului şi omului de cultură Nicolae Dragoş – Cetăţean de Onoare al Municipiului Motru.

Poet Nicolae Dragoş: Vă mulţumesc şi eu! Aş dori să mai stăm de vorbă despre oamenii pe care i-am cunoscut, iar dacă timpul ne va permite, cu drag voi veni să vă povestesc. Eu m-am retras un pic, nu m-am izolat… am hotărât să rămân doar eu şi amintirile mele, atât timp cât viaţa va fi îngăduitoare cu mine.

Mă bucur că am putut sta de vorbă într-o frumoasă zi de primăvară, aici, la Motru, în clădirea primăriei, cu o vedere excepţională către parcul din preajmă şi către Catedrala oraşului. Am avut satisfacţia de a afla în această perioadă „Şi ce mai face Motru?”, datorită evenimentelor din sfera culturală, unde am fost prezent. Cu sinceritate vă spun că revin cu drag la Motru, ori de câte ori pot.

Enumerăm câteva titluri din opera domnului Nicolae Dragoş:

Moartea calului troian

Coloană de-a lungul

Zăpezi fără întoarcere

Scut de etern

Scrisoare în sat

La stema ţării

Cu inima curată

Ritualuri intime

Îngândurat ca pietrele munţilor

Scutier la umbra clipei

Pentru eterna vatră românească

Fabule cu sau fără morală

De veghe la anotimpuri

Drumeţ în calea lupilor (în colaborare cu Mihai Stoian)

Fântâna din oglinzi

Poeme dintr-un sfert de veac

Cartea cu litere

Vânătoarea de culori

Zbor printre flori

Valul şi malul

Copacul din vis

Poeme lapidare

Amintirea că viaţa

Fabule din două veacuri

Clipe din clipa cea repede

Interviu realizat de

Ana Ionele

 

Vizualizari :27291

Popularity: 7% [?]

3 Comments

  1. GH. Semenescu says:

    Imi pare rau dar tebuie sa recunosc ,rusinandu-ma , ca nu am citit din opera dlui Dragos Nicolae , dar nu e tirziu .Ma bucur ca e din zona mehedintiului si sunt convins c-o sa-mi placa opera sa .Interviul e frumos realizat ,cu un reporter clar si concis, lasand timp poetului sa vorbeasca.Imi inchipui ca atmosfera a fost placuta,prieteneasca si vad reporterul cu ochii sai mari,atenti si stralucind de bucuria reusitei discutiei . Felicitari si, sincer,succes !

  2. McGigi says:

    Tovarasul Dragos e un sinistru, sa ma scuzati. Un lacheu deasavarsit, poetul odelor si imnurilor inchinate cuplului aluia simpatic ca protagonistii din Natural Born Killers. Popularizat prin Cantarea Romaniei, unde jumate din versurile marsurilor de preaslavire ii apartineau (alealalte fiind opera recent rapusului de bunul simt CV Tudor), ND nu este nici macar amintibil in vreo monografie a poetilor mediocri romani.

  3. George Bajenaru says:

    Dragă Nicolae,

    Pentru că suntem născuți în același an și la o zi diferență, pentru că amândoi am fostprofesori de Limba și literatura română, dar și ziariști de carieră, pentru că ți-am cunoscut generozitatea și sensibilitatea față de poeții care debutau în revista Luceafărul din anii 70-80, pentru că îți apreciez intelectul și poezia, mi-am permis să mă adresez cu apelativul Dragă Nicolae.
    Interviul pe care l-ai oferit, transcris mai sus, mi-a plăcut, el fiind o limpede oglindă a modestiei ce te caracterizează, dar și a înaltei tale culturi din care ai extras esența ideilor exprimate. A combina cunoștințele intelectuale cu povestirea personală, e tot ceea ce dă farmec unei conversații,(Michel de Montaigne). În răspunsurile tale, am intuit acel farmec. Te felicit atât pe tine, cât și pe doamna Ionele, care te-a provocat cu multă subtilitate. Îți doresc o viață cât mai lungă și mai frumoasă!

Lasa parerea ta