EPOPEEA ANILOR 1916-1918


Istoria multimilenară a poporului nostru are, ca principală coordonată, ideea şi lupta pentru Unire şi Unitate „ în cuget şi simţiri”, în spaţiul Carpato- Danubiano- Pontic. Acest spaţiu geografic este aşa de armonios conturat- câmpie, podiş, munte cu cursuri de apă repezi sau domoale- încât el reprezintă o unitate geomorfologică. Această vatră străbună are o populaţie omogenă, provenită din acelaşi izvor, aşa cum , în grai limpede şi duios ne spun cronicarii vremii: „Românii toţi de la Râm se trag”. Originea comună a românilor, spaţiul lor unitar de locuire, limba lor dulce şi frumoasă ”ca un fagure de miere”, portul, obiceiurile, credinţa, ca şi convingerea lor că Unirea „face puterea”, sunt realităţi care au înnobilat numele poporului nostru şi i-au dat tărie să reziste în faţa tuturor vicisitudinilor istoriei.

Pentru înaltul şi mereu perenul ideal de Unire şi de Unitate, în noaptea de 14 spre 15 august 1916, trupele române s-au avântat la atac prin 16 puncte de trecere, pentru eliberarea pământului dintotdeauna românesc al Transilvaniei. După doi ani de neutralitate, România a intrat în primul război mondial alături de Antanta (Franţa, Rusia, Anglia….), împotriva Puterilor Centrale ( Gemania, Austro-Ungaria, Turcia, Bulgaria…..).

“Treceţi batalioane române Carpaţii/ La arme cu frunze şi flori/ V-aşteaptă izbânda, v-aşteaptă şi fraţii/ Cu inima la trecători/ Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă/ Nădejdea e numai la noi/ Sărută-ţi copile părinţii şi fraţii/ Şi-apoi să mergem la război/ ‘Nainte! ‘Nainte spre marea Unire,/ Hotarul nedrept să-l zdrobim/ Să trecem Carpaţii, ne trebuie Ardealul/ De-o fi să ne-ngropăm de vii”.
Spre deosebire de toate statele mari beligerante, în această conflagraţie mondială, România nu urmărea subjugarea unor teritorii sau popoare străine, ci lupta exclusiv pentru neatârnare şi reîntregire. Toate fazele privitoare atât la angajarea ţării noastre în conflictul mondial şi al participării ei la campanile din anii 1916-1918 scot în evidenţă că scopul urmărit şi ferm exprimat de statul roman a fost, în mod excluziv şi categoric, desăvârşirea unităţii naţionale, mai clar spus făurirea României Mari. Era ţelul major urmărit de veacuri, dorit şi susţinut de toţi românii de pe ambele versante ale Carpaţilor, de toate clasele şi păturile sociale ale societăţii româneşti. Marele istoric Nicolae Iorga rostea în faţa opiniei publice româneşti, implicit a ostaşilor ţării: “A sosit un ceas care îl aşteptam de peste două veacuri, pentru care am trăit întreaga noastră viaţă naţională, pentru care am muncit şi am scris, am luptat şi am gândit. A sosit ceasul în care cerem şi noi lumii, cinstit, cu arma în mână, cu jertfa a tot ce avem, ceea ce alte neamuri, mai fericite, au de atâta vreme, unele fără să fi vărsat o picătură de sânge pentru aceasta: dreptul de a trăi pentru noi, dreptul de a nu da nimănui ca robi rodul ostenelilor noastre”. Ostaşii români au reuşit ca, numai în câteva zile, să elibereze cam a treia parte din pământul Transilvaniei noastre dragi. Succesele rapide repurtate de trupele noastre, primirea lor caldă, entuziastă în aşezările eliberate înflăcărează şi dă speranţe oficialităţilor statale şi conducătorilor militari. Însă foarte repede pe cerul patriei apar nori de furtună. După crâcene bătălii armata română este înfrântă şi forţată să se retragă în Moldova.

Dar românii au renăscut adesea din propria cenuşă, ca pasărea Phoenix. Ei şi-au păstrat în permanenţă şi numele şi vatra şi unitatea. Relevând acest adevăr, scriitorul Alexandru Vlahuţă nota: „Vijelii cumplite au trecut peste noi. La toate am ţinut piept şi nu ne-am dat. Ş-aici am stat. Ca trestia ne-am îndoit sub vânt, dar nu ne-am rupt. Şi-am rămas stăpâni pe moşia noastră. Ştie numai bunul Dumnezeu cu cât sânge ne-am plătit noi pământul acesta, scump tuturor românilor, scump pentru frumuseţile şi bogăţiile lui, scump pentru faptele măreţe şi înălţătoare care s-au petrecut pe el!”Aşadar, de douăzeci de veacuri stăm înfipţi şi neclintiţi în stâncile Carpaţilor. Stăm unde am fost şi rămânem unde suntem. La Mărăşti au început în dimineaţa zilei de 9 iulie 1917 marile şi istoricele încleştări din vara fierbinte şi pline de speranţe a acelui an-bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz- care au primit denumiri generice precum: „Triunghiul eroic”, „Triunghiul de foc”, „Triunghiul morţii” sau „Triunghiul vitejiei româneşti”. De rezultatele celor trei mari bătălii, strâns şi organic legate între ele, avea să depindă nu doar soarta frontului din Moldova, ci soarta întregii ţări, în ultimă instanţă fiinţa şi reîntregirea neamului, prezentul istoric şi viitorul poporului român. Pe durata desfăşurării lor, militarii români, de la general până la simpli soldaţi, s-au comportat în mod exemplar, înfăptuind pe câmpul de onoare acte de vitejie şi eroism rar întâlnite în analele primului război mondial. Succesele epocale repurtate de trupele române în timpul campaniilor glorioase din anii 1916-1918, izbânzile legendare de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz au constituit unul din stâlpii de rezistenţă pe care s-a clădit România Mare, suverană, demnă şi de neînduplecat. Înfăptuirea Marii Uniri este, aşadar, rezultatul direct şi nemijlocit al unui proces legic, al luptelor şi jertfelor date de bravul nostru popor de-a lungul vremii şi cu o mare evidenţă în timpul campaniilor din anii 1916-1918. Apare deci limpede ca lumina zilei că Marea Unire a săvârşit-o poporul român, iar ce înfăptuieşte acesta, poartă sau trebuie să poarte pecetea veşniciei!

Mândra şi glorioasa generaţie de la 1918 ne-a lăsat drept moştenire o Românie rotundă, mare şi întreagă. Dar, din nefericire, în timpul celui de-al doilea război mondial, în urma unor dictate imperialiste, părţi importane din teritoriul românesc transilvan sau de dincolo de Prut şi nu numai, au intrat din nou sub ocupaţie străină. De atunci şi până în zilele noastre Unirea cea Mare de la 1918, pe care o credeam a rămâne pe veci o strălucită pagină de istorie, avea să devină din nou un prezent arzător. A sosit din nou ceasul ca fiecare român să înţeleagă că Unirea cea Mare nu mai trebuie privită ca trecut istoric ci, în principal, ca prezent fierbinte, ca un înalt deziderat al generaţiei actuale!

Romulus Modoran

Vizualizari :12188

Popularity: 2% [?]

Lasa parerea ta