Reparatori sau Sabotori


Mereu se vorbeşte sau se glumeşte pe seama lui Dorel de la CNAIR, adică Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, o instituţie care a ajuns de râsul curcilor în urma rezultatelor pe care le are, în judeţul Caraş Severin. Concret, este vorba de un drum naţional care pleacă din Băile Herculane spre Tg-jiu, numerotat de specialiştii lui peşte  cu 67D, nu de alta, dar să stie drumarul de la Secţia Orşova sau cel de la Baile Herculane, adică Dorel, de ce drum işi bate joc. Răposatul Nicolae Ceauşescu a construit acest drum Baia de Aramă spre Băile Herculane acum 40-50 de ani care intre timp s.a degradat într-un asemenea hal încât autoturismele care circula îşi distrug suspensii telescoape sau cauciucuri atunci când trec prin gropile din asfalt. Nu este singurul drum din Caraş Severin intreţinut defectuos cu plombe denivelate sau care s-au adâncit după remedierea cu plombe de bitum la lopata..Am scris în titlu acestui articol cuvântul- sabotori.   Pentru a fi mai explicit, amintesc ca acum 5-6 ani acest drum lung de 30 km a primit  fonduri pentru asfaltare. dar….mereu la români trebuie un …dar…pentru că se ajunsese în faza de licitaţie, conducerea judeţului Caraş Severin a anulat tot iar fondurile le-a folosit  în alte direcţii. Aşa a ajuns drumul naţional Băile Herculane –Valea Cernei, drum ce reprezenta  o  importanţă majoră pentru soarta staţiuni Băile Herculane, actuală şi de viitor, batjocura drumarilor bănăţeni. Iar pentru că ei nu doresc covor de asfalt, au trecut la acte de demolare a ceea ce s-a construit.În urma ploilor din această vară au căzut de pe versanti bucăţi de stâncă care nu au putut fi indepartaţi cu lopata. Solutia gasită…..de specialiştii în ale drumurilor, a fost împingerea cu un utilaj prin parapetul metalic sau din beton, ruperea acestuia pe porţiuni de 5-6 metri şi stânca a ajuns în albia râului Cerna îmbogăţită în acest mod cu bucăţi masive de stâncă.  Din fotografia ataşată se poate observa o nouă metodă de curăţire a rigolelor de scurgere a apei ce vine de pe versantii muntelui.Se intră cu roata  buldotancului pe rigolă şi gata. Se scuteşte Dorel de muncă şi se ponteză 10-12 ore iar prima ploaie anuleză tot ce au făcut. Acest sabotaj la banul public se întâmplă de mult  timp iar cei plătiţi cu salarii babane  nu văd sau nu se pricep. Ori…..s-ar putea ca si aici să fie angajaţi tot lipitori de afişe şi de aceia ceea ce  ştiu să facă aia fac. Într-o discuţie telefonică cu Şeful de sectie Orşova, Dorin Cunicel, s-a precizat că ordonatorul de credite este forul tutelar de la Timişoara,dar stie că asfaltarea drumului este în curs de finanţare.Să-l cred?  – Tind să cred că e gulgută pentru locuitorii zonei.

Cornel Ciciu

 

 

Vizualizari :530

Popularity: 1% [?]

1 Comment

  1. GOGU says:

    Toate lucrarile de asfaltare facute in Romania,arata cum sa prezentat in articolul de fata.
    Astfel ca putem oriunde vedea,cum trama stradala,este mereu cu crapaturi,denivelari,iar marginile ce trebuiau asfaltat si pus pietris,la nivelul asfaltului,exista denivelare de peste 5-10 cm,cu santuri,rigole de scurgere ape pluviale,din pamint si arar din dale,sau beton ,astfel ca de vrei sa opresti la margine de drum pentru o interventie,sa risti sa strici baia de ulei,pragurile ,etc.Nu mai vorbim ca accesul pietonilor,sau a unor carute nu au loc,si din asta cauza sint atitea acidente,neexistind sisteme de semnalizare,de nici un fel,pe marginea drumurilor,iar indicatoarele kilometrice lipsesc cu desavarsire ,ca si cele de semnalizare localitati,directii de drumuri,localitati,ce fac sa deruteze calatorii,chiar de au sisteme electronice de ghidare,se trezesc prin alte localitati.

Spune parerea ta despre GOGU